Dacă te uiți la Mircea Lucescu în ultimele luni, ai impresia că avem în față nu un selecționer, ci un zeu coborât printre muritori doar pentru a-și exersa răbdarea. La fiecare conferință de presă, omul intră cu aerul unuia care îți face un bine existențial doar că te privește. Îndrăznește cineva să pună o întrebare care nu e în agenda lui? Pleacă imediat, ofensat, ca un împărat antic deranjat de un sclav prea curios.
În lumea lui Lucescu, presa trebuie să tacă, să admire și să noteze elogii. Orice altceva îl irită. De parcă Echipa Națională ar fi templul personal în care doar inițiații să aibă voie să respire.
Când zeul vorbește, muritorii doar aplaudă
Lucescu nu are vreo problemă cu vorbitul — ba dimpotrivă, ar putea ține discursuri maraton în orice limbă inventată. Dar doar dacă publicul îl ascultă în liniște și nu îndrăznește să întrebe ceva neprevăzut. Întrebările incomode nu sunt acceptate în religia Il Luce. Zeii nu explică; zeii nu justifică; zeii nu dau socoteală. Ei doar primesc ofrande și își continuă monologul.
Poporul român, vinovat că are opinii
Pe cât de supărat e dom’ Mircea, pare convins că românii îi datorează un soi de venerare veșnică. Ca și cum am fi obligați să îi mulțumim pentru tot, deși cariera lui uriașă i-a adus milioane, relații, lux și confort pentru trei generații. Fotbalul românesc e sărac, dar selecționerul nu. Publicul e modest, dar banca tehnică nu. Și totuși, când românii îndrăznesc să critice, culmea tupeului, se supără și pleacă.
CAPITOLUL TURCESC: Când Zeul a Descoperit că Istanbulul Nu e Mănăstire
Dacă tot vorbim de mituri, partea turcească merită spusă cu voce tare. În anul 2000, Lucescu a aterizat la Galatasaray, unde a câștigat Supercupa Europei cu Real Madrid — trofeu cât o epopee. A ajuns în sferturile Ligii Campionilor, a luat locul 2, apoi în anul următor chiar campionatul Turciei. În mintea lui, asta însemna: statui, adorare, covor roșu. În mintea turcilor, însemna: Mulțumim, dom’ Mircea. Plecați, vine Terim. Șoc total. Zeul fusese detronat fără ceremonie și fără tămâie.
Dar nu s-a lăsat. A trecut la Beşiktaş, unde în primul sezon a luat titlul cu 85 de puncte, record istoric. Dar în sezonul următor, echipa a căzut, Liga Campionilor s-a încheiat brusc, apoi Cupa UEFA a dispărut rapid. A urmat celebrul meci cu Samsunspor, arbitraj haotic, cinci eliminați. Lucescu a acuzat Federația Turcă, sistemul, destinul, probabil și vremea, că l-au împiedicat să mai ia un titlu. La final, a demisionat singur, supărat pe toată lumea.
Și totuși, după toată epopeea asta, mister „Luce” încă așteaptă ca românii să-i ridice monumente, să-i cânte ode și să-i aprindă lumânări. Numai că a uitat un detaliu esențial: Statuile nu se mai fac, dom’ Mircea… se împăiază.
ECHIPA NAȚIONALĂ NU E TEMPLUL NIMĂNUI
Fotbalul nu e monarhie. Naționala nu e curte regală. Iar selecționerul nu e vreun mare preot al unei religii secrete. Echipa Națională aparține oamenilor. Tuturor.
Săraci, bogați, suporteri, critici, jurnaliști — toți o plătesc, toți o susțin, toți o trăiesc. Când selecționerul tratează publicul ca pe un deranj, atunci problema nu mai e la public.
Momentul înțelepciunii care nu mai vine
Există în viață un moment în care înțelepciunea îți șoptește: „Gata. Lasă și pe altul. Dă-le loc tinerilor. Tu stai pe un fotoliu, povestește, oferă sfaturi. Gata cu ringul.” La Lucescu, momentul acela întârzie mai rău decât CFR-ul la Filiași. Echipa joacă un fotbal fără idei, fără ritm, fără inspirație. Jucătorii par blazați, schimbați târziu, puși în situații inutile. Iar când vine vorba de explicații, zeul se supără și pleacă.
ZEUL CARE AR TREBUI SĂ REDEVINĂ OM
Adevărul e simplu: Unii l-au urcat pe piedestal demult. Alții nu l-au considerat niciodată zeu. Dar indiferent în care tabără ești, România nu are nevoie de un șef nervos la conferințe. Are nevoie de un antrenor lucid, prezent, conectat la fotbalul actual. Dom’ Mircea, dacă vrea să fie cu adevărat mare, ar trebui să facă un gest pe care zeii nu-l fac, dar oamenii înțelepți da: Să se dea singur la o parte.
Locul 9 nu e „maximum posibil”. E începutul unei datorii
România, țara în care circul nu mai vine în oraș — îl găsești deja instalat
- Legal Half-Marathon 2026 aduce alergarea în centrul Bucureștiului
- „Față în față după scandal” – un dialog imaginar între Gigi Becali și Iuliana Demetrescu
- 4-1 cu lanterna, dar aceeași FCSB: victorie care nu spală sezonul ratat
- Ultima etapă din grupele Cupa României Betano: rezultate, echipele calificate și derby-urile de joi seară
- Durere fără margini: Răzvan Lucescu, suporterii PAOK și drama din Timiș
No responses yet